Rețea de socializare de pescuit
Tradițional Casa

Tradițional Casa

Tradiţional Casa este deschisă oricărui vizitator, indiferent că zaboviţi aici o jumătate de zi sau mai multe. Este caldă şi primitoare ca şi casa bunicilor, simplă şi nesofisticată, oferind însă confortul de care ai nevoie într-o vacanţă binemeritată. Veţi fi fermecaţi de locaţia sa, pe coama unui deal, de unde privirea cuprinde o bună parte din Munţii Apuseni şi de unde puteţi fi martorii unor apusuri de soare speciale. 
 
Simplitatea construcţiilor din lemn, unele dintre ele acoperite cu paie, decoraţiunile interioare inedite, vă vor revela bucuriile unei vieţi simple, uitate parcă în tumultul vieţii cotidiene. Pentru câteva zile veţi putea deveni un om de-al locului, legat de obiceiurile şi viaţa de aici.
 
Cătunul Runcuri, din satul Roşia, are numai câteva case, împrăştiate pe dealurile acoperite cu fâneţe multicolore şi păduri de foioase. Aici vă veţi putea bucura de un mod de viaţă desprins parcă din poveştile bunicilor, unde cositul, păstoritul, lucrul la pădure, culegerea ciupercilor, secerişul sau aratul cu plugul tras de cai sunt încă practici cotidiene şi obişnuite.
Liniştea de aici, nenumăratele posibilităţi de a vă relaxa într-un mod activ sau pur şi simplu de a vă odihni, vă vor face să reveniţi din nou, în căutarea unei lumi pierdute, însă totuşi aproape.

Locuri din apropiere: